Doina Lui Lucaciu, cântă Andreia R. Botis


Nu cred să fie mamă în lumea aceasta care să nu murmure lângă covata, lângă leagănul, lângă pătuţul pruncului înainte de-a adormi un cântecel cât un murmur de izvor cu care să tragă peste pleoapele mugurelului de om pojghiţa dulce a somnului.  
Mă întorc în copilărie şi-o aud pe mama. Ca o şoaptă de frunză îi era glasul. Ca un murmur de iarbă mângâiată de vânt. Dar mama nu abătea spre cântecelele de leagăn ştiute. Nu. Ea, săraca, nu avea vreme de fineţuri melodice. Îmi căuta să mă adoarmă „Doina lui Lucaciu” cum n-am mai auzit-o cântată până la Toamna Someşană la Ulmeni, de către consăteanca mea, Andreia Botiş. Toate în acele clipe absolut unice mi s-au răscolit în suflet. O furtună a anilor s-a stârnit, venind de departe spre mine. Pârjolea totul. Eu plângeam. Ce bine mi-a prins plânsul acela! Plângea cu mine copilăria şi viaţa mea. Lumea prezentă încremenise.
Andreia… Plânge-o mierlă prin păduri… Şi venea, of, of, oful care sfâşia sufletul sub brazde adânci de durere de jale. Iată, descopăr acum cum inima mea a crescut cu jalea în ea. Rob îi Lucaci în lanţuri. Şi vocea Andreei mă chinuia, stârnea uragane de durere în mine. Dar, generoasă, nu mă lăsa acolo, în hău, nu mă părăsea.
„Nu fi mierlă supărată/ Nu-i robia ne-ncetată.” Am avut multe bucurii în viaţă, dar nu cred s-o fi întrecut vreuna pe cea a descoperirii unei cântăreţe autentice, profunde, de-o sensibilitate care o va duce departe.
Ea se numeşte Andreia Botiş. Reţineţi, vă rog, acest nume. E numele marii cântăreţe de mâine. Nu vă speriaţi de ce vă spun. Pentru mine, Andreia Botiş este acum o mare cântăreaţă. Azi. Pentru voi, ea va deveni mâine, dar mâinele acela e foarte aproape. Şi va deveni azi, când o veţi auzi cântând. Ea iubeşte până-n ultima coardă a inimii muzica, iar forţa ei de-a transmite emoţia depăşeşte imaginaţia. Cei care iubesc folclorul – rădăcina noastră primordială – ascultaţi-o pe Andreia Botiş. O să îmi daţi dreptate. Sufletul îmi strigă irezistibil: „Sărută mâna acestei fete! Sărută mâna unei artiste!” O fac cu mare bucurie.  
 autor  Vasile MORAR