Autorul zilei 21 ianuarie: Petru Creția

Petru Creția (n. 21 ianuarie 1927, Cluj – d. 14 aprilie 1997, București) a fost un profesor de limba greacă, editor al lui Platon, autor, eminescolog, filosof, eseist și traducător român.

Biografie

A urmat Facultatea de Limbi Clasice în cadrul Universității București, luându-și licența în 1951. Din 1952 până în 1971 urmează o carieră universitară: este asistent, apoi lector la Secția de Limbi Clasice a Facultății de Litere din București, unde ține cursuri de filologie greacă, alături de soția sa, Gabriela Creția, profesor la aceeași facultate. Între 1971 și 1975 este cercetător laInstitutul de Filozofie al Academiei Române. Din 1975 editează, alături de Dumitru Vatamaniuc și un grup de auxiliari de laMuzeul Literaturii Române, sub egida Academiei Române, ediția națională a operei complete a poetului Mihai Eminescu. Din1971 coordonează, în colaborare cu Constantin Noica, ediția Platon la Editura Științifică și Enciclopedică. După 1989 conduce revista de istorie literară Manuscriptum.

Volume

  • Norii (Cartea Românească, 1979)
  • Epos și logos (Univers, 1981)
  • Poezia (1983)
  • Pasarea Phoenix, (1986)
  • Oglinzile (Humanitas, 1993)
  • Luminile si umbrele sufletului (Humanitas, 1995)
  • Catedrala de lumini. Homer, Dante, Shakespeare (Humanitas, 1997)
  • În adâncile fântâni ale mării (Humanitas, 1997)
  • Testamentul unui eminescolog (Humanitas, 2000)

Traduceri

Related Posts

  • 40
     Mulțumiri doamnei Nina Parfentie, redactor la Radio Moldova!  Victor Teleucă (n. 19 ianuarie 1933 Cepeleuți – d. 2002 Chișinău, Republica Moldova), a fost un poet, eseist, traducător șipublicist român basarabean. Prezentare generală A fost redactor-șef la săptămânalul "Cultura" timp de 12 ani (1964-1976), iar apoi fondează în 1977 și conduce…
    Tags: de, în, și, la, din
  • 36
    Campania: recită un poem! Dragi ascultători: Ne-am gândit să-ncepem anul printr-o campanie care să ne apropie și să ne ajute să ne cunoaștem și cum poezia întotdeauna apropie vă vom propune de-acum înainte, în fiecare săptămână,  câte un poem pe care dvs să-l recitiți, să-l înregistrați mp3 și pe care…
    Tags: de, în, din